marți, 20 august 2013

Expoziţie personalǎ Angella Dumitraşcu

      
        Galeria de Artǎ ,, Iosif Tellmann’’ din Lupeni a gǎzduit, zilele acestea, vernisajul expoziţiei intitulate ,,Instantanee jurnalistice’’, realizatǎ de Angella Dumitraşcu.
       Cei prezenţi la eveniment, consilieri locali, membrii ai Asociaţiei Culturale ,, Iosif Tellmann’’, colegi, prieteni, au putut admira cele 70 de articole, anchete sau interviuri, majoritatea din ultimul an.Manifestarea s-a încheiat cu felicitǎri şi buchete de flori, fiind şi ziua de naştere a jurnalistei.

         ,,Gazetarului nu-i este permis sǎ asiste spectator, indiferent, la zbuciumul de fiecare zi al vieţii sociale, sǎ îregistreze pasiv variantele aspecte, el trebuie sǎ trǎiascǎ cu intensitate, sǎ participe impetuos la toate întâmplǎrile din care sǎ ţese pânza misterioasǎ a istoriei. Unicul lui judecǎtor, fǎrǎ drept de apel, este cititorul. Abordând teme diverse, am cǎutat sǎ aduc în atenţia publicului cititor fapte, locuri, evenimente care s-au succedat de-alungul anilor, iar prin anchetele jurnalistice am dorit sǎ vin în sprijinul celor care se confruntǎ cu diferite situaţii.Am deranjat, am ajutat şi îmi doresc ca şi pe viitor sǎ nu-mi dezamǎgesc profesia aleasǎ, deoarece jurnalismul este cea mai frumoasǎ meserie din lume.’’ ne-a declarat Angella Dumitraşcu. 
 

duminică, 11 august 2013

Instantanee jurnalistice, Dumitraşcu Angella

 

Asociaţia Culturală Iosif Tellmann                                                         DUMITRAŞCU  ANGELLA


        Gazetarului nu-i este permis să asiste ca spectator indiferent la zbuciumul de fiecare zi al vieţii sociale, să înregistreze pasiv variatele aspecte, el trebuie să trăiască cu intensitate, să participe impetuos la toate întâmplările din care se ţese pânza misterioasă a istoriei. Unicul lui judecător, fără drept de apel, este cititorul. 
 
       Avem onoarea de a vă invita în data de 17 august 2013, începând cu orele 16:00, la Galeria de Artă din municipiul Lupeni, la vernisarea expoziţiei:

INSTANTANEE JURNALISTICE
  Realizată de Dumitraşcu Angella

Nu există meserie mai frumoasă decât jurnalismul

     O expoziţe cu şi despre.....Oameni, fapte, locuri, anchete jurnalistice.

           Un ziar bun este ca o femeie frumoasă...Admiratorii îi fac publicitate, şi-l caută să-l citească....vă puteţi regăsi în fiecare articol publicat...presa rămâne câinele de pază al democraţiei... a Patra Putere...în stat.

                  THE REST IS SILENCE