luni, 8 septembrie 2014

,,Retrospectivǎ’’



         În aceastǎ perioadǎ, Galeria de Artǎ ,,Iosif Tellmann’’ din Lupeni gǎzduieşte expoziţia personalǎ de artǎ fotograficǎ ,,Retrospectivǎ’’, semnatǎ Francisc Nemeth.

               Artistul a dorit sǎ sǎrbǎtoreascǎ, prin aceastǎ expoziţie, frumoasa vârstǎ de 70 de ani pe care a împlinit-o în acest an dar şi 40 de ani de activitate artisticǎ. La vernisajul expoziţiei au participat membrii ai Asociaţiei Culturale ,,Iosif Tellmann’’, cadre didactice, elevi, membrii ai familiei artistului. 


         Prezentarea expoziţiei a fost fǎcutǎ de d-nul Ioan Velica, care a amintit faptul cǎ prima expoziţie semnatǎ de vulcǎneanul Francisc Nemeth a fost tot la Lupeni, la Clubul Sindicatelor, în anul 1982 şi prezentatǎ de regretatul Iosif Tellmann. De asemenea a fost pus în evidenţǎ palmaresul concursurilor şi al expoziţilor la care a participat artistul în ţarǎ şi în strǎinǎtate (Argentina, Spania, Brazilia, China, Canada etc , iar recent în Elveţia).
          Vǎ invitǎm sǎ admiraţi peste 30 de fotografii, cu temǎ variatǎ, de la peisaje la chipuri luminoase ale momârlanilor sau zâmbete schiţate de nepoţel.